COMUNICAT DE PRESĂ al Uniunii Europene a Comerțului cu Animale și Carne (U.E.C.B.V.)
UECBV salută decizia Comisarul Uniunii Europene, domnul Phil Hogan, pentru realizarea unor ateliere pentru imbunătățirea viitorului sectorului cărnii de oaie in UE.
Stabilirea acestora denotă o politică proactivă a Comisiei Europene, precum și angajamentul de a construi o agricultură durabilă in Uniunea Europeană, în mod special pentru stabilitatea viitorului sectorului de carne de oaie european.
UECBV apreciază faptul că domnul Phil Hogan, Comisarul UE, este receptiv la semnalele de pe piață și la reacțiile operatorilor economici din Uniune și este de acord cu necesitatea unei strategii care vizează o politică activă a producției de carne de oaie pe o perioadă de zece ani.
Aceasta este o țintă importantă și realistă și toate părțile interesate ar trebui să depună eforturi în vederea atingerii ei.
Încă din 2009, un raport Parlamentului European cu privire la sectorul cărnii de oaie a subliniat natura fragilă a producției de carne de oaie în UE. Nu numai problemele economice, cum ar fi producția, consumul și comerțul (UE are ambiția de a dezvolta exporturile din sectorul cărnii de oaie), sunt în joc, ci mai ales, dezvoltarea rurală și valorificarea și conservarea terenurilor în întreaga UE.
Grupul “Industria de carne de oaie și comerț cu carne de oaie” al UE va fi condus de Joe Hyland în calitate de președinte al Comitetului de carne de oaie al UECBV.
Joe Hyland a declarat că „toate datele de care dispunem sunt un avertisment că sectorul cărnii de oaie al UE este în scădere și fără acțiuni concrete in zonele rurale sensibile ale UE, vom asista la un exod al agricultorilor, la pierderea locuri de muncă. Calitatea segmentului de industrie a cărnii de oaie depinde de bunăstarea agricultorilor care se ocupa cu cresterea ovinelor.
În plus, carnea de oaie va fi un studiu de caz care ar putea fi extrapolat la alte sectoare agricole care se confruntă cu perturbări ale pieței, în cazul în care vor fi atinse rezultatele constructive scontate”.
Pentru Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine – membră a U.E.C.B.V. – Mary Pană, director executiv. 15 octombrie 2015.
Despre autor